joi, 17 decembrie 2009

Workshop 2: Parlament Unicameral vs. Parlament Bicameral

Pe data de 11 decembrie, Anssa Constanța a organizat un workshop (mai restrâns de această dată) în campusul Universității “Ovidius” şi a avut ca temă: Parlament unicameral vs. Parlament Bicameral care de altfel reprezintă o temă de actualitate introdusă cu ocazia referendumului din 6 decembrie. La această dezbatere au participat pe lângă studenți (de la specializările Administrație Publică, Drept şi Istorie şi Ştiinte Politice), d-na Nedea Felicia, reprezentant al Instituției Avocatului Poporului al județului Constanța, precum şi cadre didactice de la Facultatea de Drept şi Ştiințe Administrative din cadrul Universității « Ovidius » Constanța. Pe agenda de lucru a dezbaterii s-a aflat discutarea de argumente pro şi contra atât în ceea ce priveşte parlamentul unicameral, cât şi cel bicameral. Cu alte cuvinte, scopul acestei întâlniri a fost acela de a determina care dintre cele două sisteme este mai avantajos pentru România actuală.
Astfel, dezbaterea a început printr-o scurtă descriere a structurii actuale a Parlamentului României şi a insuficiențelor acesteia : competențele Camerelor nu sunt foarte bine delimitate, cele 2 camere se aleg procedural în acelaşi mod, legile nu reprezintă întotdeauana interesul poporului, întrucât intervin constângerile partidelor asupra votului parlamentarilor. Discuția a continuat prin exemplificare unor sisteme bicamerale care funcționeaza bine şi motivele pentru care funcționeaza bine care sunt legate de faptul că acestea au atribuții diferite şi sunt alese diferit.
De asemenea, legat de parlamentul bicameral participanții au fost invitați de către moderator să reflecte asupra avantajelor şi dezavantajelor acestuia. Astfel printre avantaje au fost identificate următoarele : o reprezentare mai largă a poporului dată de numărul mare de membri ; sfera mai largă, mai variată a forțelor politice înlătură posibilitatea subordonării sale forței politice dominante ; efecte pozitive asupra calității actului legislativ, deoarece existența a două camere presupune dezbaterea şi o analiză mai amplă a unui proiect de lege. Printre dezavantajele sistemului bicameral românesc au fost menționate : costurile financiare foarte mari pentru funcționarea acestuia, ca urmare a numărului foarte mare de membri ; mecanismul său mai dificil de adoptare a legilor, cu posibilitate mărită de respingere de o către cameră a unui proiect legislativ sau a imposibilităţii realizării medierii între cele două camere, rezultând tergiversarea adoptării unor legi ce ar putea fi urgente ; lipsa unei delimitări constituţionale clare a atribuţiilor specifice poate determina tensiuni între cele 2 Camere.
Trecând la celălalt sistem parlamentar, cel unicameral, participanții s-au pus de acord asupra următoarelor avantaje sau puncte forte ale acestuia : asigură rapiditate şi fluiditate activităţii legislative ; cheltuieli mai mici pentru întreţinerea şi funcţionalitatea sa şi evitarea tensiunilor ce s-ar putea naşte între cele Parlament şi Executiv şi între camerele acestuia. Bineînțeles că şi în acest caz au putut fi identificate păreri contra acestui sistem ilustrate prin precizarea dezavantajelor : parlamentul unicameral nu ar constitui o reprezentare prea fidelă a voinţei poporului din cauza numărului redus al membrilor săi ; se creează o mult mai mare posibilitate de subordonare sau de dominare a sa de către forţa politică care deţine majoritatea sau de executiv ce ar putea duce foarte uşor la instaurarea unui sistem totalitar ; posibilitatea adoptării unor legi nepotrivite prin lipsa dezbaterii mai amănunțite a proiectului legislativ.
Observând astfel că ambele sisteme prezintă atât avantaje şi dezavantaje, moderatorul le-a propus celor prezenți să decidă care dintre acestea două este mai potrivit situației actuale a României, sau în caz contrar să construiască o cale de mijloc. Luând în considerare faptul ca trecerea la un parlament unicameral nu va garanta un parlament mai puțin corupt, legi care să reflecte voința poporului, participanții au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este păstrarea sistemului bicameral şi scăderea numărului de parlamentari pentru reducerea costurilor.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Training ANSSA

În data de 5 decembrie 2009, Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative a organizat în campusul Universității “Ovidius” training-ul cu tema: “Discursul public. Metode şi tehnici la nivelul instituțiilor publice”. Această activitate, la care au participat studenți/masteranzi de la specializările Administraţie Publică, Drept şi Ştiinţe Politice, a fost realizată în cadrul proiectului “Împreună putem schimba administrația publică” pentru care asociația a primit finanțare de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Totodată, acest training a fost organizat în egală măsură şi cu sprijinul Comisariatului pentru Societatea Civilă Constanța.
Încă de la început, Alina Fătu, trainerul de la această întâlnire, a reuşit să creeze o atmosferă destinsă, determinând astfel participanții să comunice într-un mod foarte natural. Jocurile de interacțiune/socializare propuse de aceasta (care de altfel s-au dovedit a fi activitatea preferată a celor prezenți) au ajutat la menținerea interesului pe toată durata cursului. Bineînțeles că a existat şi o parte teoretică, ce constat în prezentarea unor informații foarte utile despre modul de construire unui discurs public cât mai captivant, despre tehnicile de susținere al acestuia, precum şi a importanței elementelor de limbaj nonverbal (mimica, gestica, poziția corporală) si paraverbal (tonul, volumul şi ritmul) din cadrul acestuia. Folosind aceste informații, participanții au avut drept sarcină finală să demonstreze că pot alcătui în mod corect un discurs public. Acest ultim exercițiu s-a dovedit cu atât mai benefic în momentul în care cei prezenți au trebuit să-şi susțină discursul alcătuit,fiecare primind sugestii de îmbunătățire al propriului proces de comunicare din partea celorlalți.
Aşadar, deşi participanții şi-au sacrificat o mare parte a unei zi din week-end, nimeni nu pare să fi regretat acest lucru, dat fiind şi feed-back-ul pozitiv primit la sfârşitul acestui training.
Hirdau Alexandra,
Coordonator proiecte ANSSA