“Promoţia crizei”

Locul de muncă pare să reprezinte o problemă extrem de presantă în rândul absolvenţilor de facultate, denumiţi în acest context economic “promoţie a crizei”. Suntem oare ghinioniştii societăţii actuale? Statisticile arat ă totuşi îngrijorător din acest punct de vedere, în jurul acestora conturându-se o mare prăpastie între piaţa muncii şi absolvenţi. Deşi problema ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor reprezenta o problemă socială mai veche a ţării noastre, se pare că în acest an va fi cu atât mai accentuată cu cât se preconizează o aşa-numită “criză economică.” Acest termen îl auzi involuntar pe buzele tuturor oamenilor, fără excepţie, şi în subconştientul nostru ne pătrunde frica unui adevăr crunt. Adevăr care se confirmă în cifre. La sfârşitul acestui an şcolar aproximativ 200.000 de studenţi îşi vor termina studiile. Jumătate dintre aceştia provin din facultăţi cu profil economic şi juridic, medicină şi farmacie, IT şi inginerie, specializări care au o căutare scăzută pe piaţa muncii. Potrivit unei analize a Bussiness Standard, bazată pe datele furnizate de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, instituţiile de învăţământ din ţară, companii de resurse umane şi site-uri de recrutare, se arăta că pentru cei 100.000 de studenţi cu calificări specifice există un număr de numai 4.500 de locuri de muncă. De unde rezultă faptul că va fi un raport de peste 20 de candidaţi pentru un singur loc de muncă. Aceşti absolvenţi fie vor alege să intre în această competiţie, fie se vor reprofila în alt domeniu.
Găsirea unui loc de muncă după terminarea facultăţii este cu atât mai sinuoasă cu cât angajatorii îşi reduc numărul de posturi pentru a face faţă crizei prin reducerea cheltuielilor. Şansele sunt din ce în ce mai mici dacă luăm în considerare şi această perioadă în care numărul şomerilor creşte alarmant de repede. Numărul persoanelor şomere este estimat la 800.000 până la finele anului. Se pare că principalul criteriu care va face diferenţa în ocuparea unui loc de muncă va fi competenţa profesională. Totodată, fără vină, suntem victima sistemului de învăţământ deficitar, care în contextul crizei se arată neputincios. Un număr foarte mare de studenţi obţin după terminarea studiilor o calificare ce nu este cerută pe piaţa muncii, deci, evident, nu corespund nevoilor pieţei şi, în consecinţă, nu îşi pot găsi un loc de muncă. Cele mai mici şanse să-şi găsească un job în acest an au absolvenţii de studii economice, juridice şi tehnice, aflaţi, până anul trecut, printre cei mai căutaţi de către companiile din piaţă.
Dacă în anii trecuţi se vorbea despre un deficit acut de personal calificat, în momentul de faţă, oferta de joburi este mult sub nivelul cererii, date fiind noile condiţii de piaţă. În prezent, majoritatea joburilor disponibile pe piaţă sunt în domenii precum vânzări şi comerţ, IT, inginerie şi logistică.
Totuşi nu este imposibil să te angajezi dacă acest lucru este cu adevărat ceea ce îţi doreşti. Criza nu va ţine o veşnicie, iar un master sau un curs de specializare în paralel cu căutarea unui loc de muncă poate face ca primă treaptă a carierei să aibă covor roşu. Să nu uităm de firmele care vânează absolvenţi pentru potenţialul lor şi "lipsa de pretenţii materiale". După ce treci de 35 de ani ai mult mai puţine şanse la interviuri în faţa unui proaspăt absolvent dornic de muncă, de şanse reale la o carieră şi care să fie un bun prestator.
Până la urmă fie absolvent, fie un simplu muncitor, sau manager senior – accesul la locurile de muncă este acelaşi. Îţi trebuie puţin background (studii, experienţă, cursuri), puţină prezentare, puţin noroc, puţine pile...puţin din toate. Totul se învârte între cerere şi ofertă, iar tu eşti actorul principal. Cu cât vei ştii să te vinzi mai bine cu atât şansele tale de reuşită cresc considerabil.
Ana-Maria GRIGORAŞ

Aspecte ale eticii profesionale a funcţionarului public

Prevenirea corupţiei şi îmbunătăţirea managementului serviciului public sunt principalul scop al promovării unor standarde etice pentru funcţionarii publici.
Uniunea Europeană atribuie o mare atenţie luptei împotriva corupţiei, dar şi instituirii unor mecanisme de administrare eficientă şi etică a serviciului public. Compactul Iniţiativei Anti-Corupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est, prevede explicit angajamentul promovării bunei guvernări şi a administraţiilor publice de încredere, precum şi promovarea implementării recomandărilor privind etica serviciului public şi codurile de conduită. Una din condiţiile puse în faţa ţărilor candidate la UE a fost adoptarea unui cod de conduită pentru funcţionarii publici. Sub influenţa Codului european, în februarie 2004 au fost puse bazele creării unui cadru normativ pentru morala şi etica în administraţia publică din România, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 7/2004. Adoptarea acestui act normativ reprezintă un pas important în reforma administraţiei publice din România, dacă se va reuşi punerea în aplicare a noii legi, deplin şi corect, rapid şi cu hotărâre.
Obiectivele explicite ale Parlamentului legate de această lege sunt de a forma administraţia publică din România prin:
- promovarea unor standarde de conduită şi integritate în rândul funcţionarilor publici;
- informarea cetăţenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să se aştepte din partea acestor funcţionari; - schimbarea mentalităţilor;
- alinierea la standardele europene.
Atribuţia de coodonare a aplicării, precum şi de control al aplicării normelor prevăzute în Cod revine Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). ANFP poate fi sesizată cu privire la încălcarea normelor Codului de către orice persoană interesată. Comisiile de disciplină au dreptul de a examina asemenea fapte şi de a propune măsuri administrative. În cazul în care faptele unui funcţionar public sunt prevăzute de Codul Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autorităţii competente.
Caracteristicile corupţiei sunt utilizarea greşită a funcţiei, rolurilor sau a resurselor publice în beneficiul personal (material sau de alt tip). De aceea Legea nr. 7/2004, instituită în contextul integrării în Uniunea Europeană, care priveşte Codul de conduită al funcţionarilor, urmăreşte să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică. Managementul eticii şi al conduitei, devine o responsabilitate a fiecărei organizaţii publice şi nu se referă doar la monitorizarea şi controlul comportamentului, ci şi la promovarea integrităţii şi a bunei conduite.
K. Kernaghan (1993, p. 16), afirma că: „Legătura critică dintre etică şi valori este că standardele şi principiile etice pot fi aplicate rezolvării conflictelor sau a dilemelor de valori ”. Denhardt (1989, p. 187), observă că: „Funcţionarii publici încă se mai străduiesc să înţeleagă etica profesiei lor, nu fiindcă ar fi atât de nouă, ci fiindcă înţelegerea acestei profesii şi a rolului său în guvernare, s-a modificat dramatic de-a lungul anilor”.
Cei doi autori au edificat nu numai esenţa corupţiei, dar şi contextul şi ceea ce ar determina funcţionarul public să recurgă, în activităţile sale, la corupţie. Etica funcţionarilor publici, cea pe care aceştia evită a o înţelege, dar şi schimbările aduse în legislaţie pentru a eficientiza estomparea corupţiei, au permis funcţionarilor publici, în perioada punerii în aplicare a noilor legi, să găsească pârghii de a frauda şi de a corupe sistemul administrativ.
Deoarece etica în administraţia publică este o etică aplicată, în mod inevitabil cuprinde o serie de valori specifice fiecărei culturi. De exemplu, ceea ce în unele ţări este considerat nepotism şi violare a principiului de merit, în alte ţări poate fi considerat acordare de ajutor unor prieteni/familiei. Oferirea şi acceptarea cadourilor, este un mod normal de a face afaceri într-un context, pe când în altele este extrem de problematic.
C. Gilman, într-un articol, preciza că: „există o serie de valori fundamentale ....ce sunt asociate cu democraţia, economia de piaţă şi birocraţia profesională, ... valori politice ca libertatea şi justiţia şi valori administrative ca eficienţă, eficacitate şi receptivitate ...”. Aceste valori surprinse de Gilman, ar trebui să existe în conştiinţa fiecărui funcţionar public şi să le respecte în vederea obţinerii eficacităţii şi a eficienţei în muncă. Onestitatea reprezintă o altă valoare etică ce ar trebui să o aibă orice funcţionar public, dar şi respectul faţă de cetăţean. Există o serie de valori etice pe care bugetarul trebuie să şi le însuşească în vederea eliminării corupţiei şi a respectării interesului general al cetăţenilor, însă acestea nu sunt luate în considerare, mulţi funcţionari realizând anumite actvităţi administrative în folosul propriu. Este cunoscut faptul că, în România, corupţia a ajuns la un nivel foarte înalt şi încă nu există un mecanism eficient de înlăturare a acesteia. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană se preconizează a se disciplina într-o mare măsură nu numai sistemul administrativ, ci şi celelalte sisteme ale statului prin instituirea unor Coduri de conduită în vederea înlăturării actelor de corupţie care se înregistrează în toate sistemele statului şi la toate nivelurile, însă statul român trebuie să găsească pârghii eficiente de estompare a acesteia. Campaniile anticorupţie, declaraţiile demnitarilor, arestările realizate în urma identificării unor cazuri de corupţie sau Legea 7/2004, sunt câteva dintre modalităţile de încercare a eliminării acestui fenomen care a luat proporţii foarte mari în România, însă nu au efectul dorit deoarece, aceia care sunt vătămaţi în drepturile lor sunt mai întâi cetăţenii ţării şi mai apoi instituţiile sau statul.
În concluzie, pentru o practică bună în administraţia publică, trebuie să se coreleze valorile cu principiile, să se elaboreze strategii în funcţie de împrejurările locale, trebuie să existe angajamentul şi implicarea conducerii în vederea controlului din punct de vedere etic al activităţilor, trebuie să se elaboreze şi să se respecte politici şi îndrumări scrise, să se realizeze controale interne, externe, investigaţii şi sancţiuni, să se implementeze ideea formării şi a creşterii gradului de conştientizare a eticii profesionale a funcţionarului public şi, nu în ultimul timp, aceşti funcţionari să fie responsabili şi demni în activităţile pe care le prestează pentru cetăţeni.

Andreea PREDA

Funcţionarii publici – singura şansă a României?

“Un stat nu poate funcţiona fără un corp de funcţionari publici care să apere interesele instituţiilor publice şi să fie mereu la dispoziţia cetăţeanului.“1 (Această afirmaţie îi aparţine preşedintelui României - Traian Băsescu care a luat parte la Congresul Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică “Publisind” din data de 29 martie 2009.) Modul în care acest corp de funcţionari reuşeste să răspundă la nevoile cetăţenilor cu eficienţă depinde în totalitate de profesionalismul acestora. De altfel, unul dintre obiectivele reformei în administraţia publică românească este tocmai acesta: crearea unui corp de funcţionari publici profesionist, stabil şi neutru din punct de vedere politic. Noul model de funcţionar public trebuie să aibă patru calităţi principale: competenţa, pentru a utiliza diferite instrumente manageriale, profesionalismul, pentru a evalua situaţiile şi a răspunde nevoilor cetăţeanului responsabilitatea, pentru a aplica politicile publice, şi eficienţa, pentru a folosi în mod optim resursele alocate.
În prezent, corpul de funcţionari publici profesionist este doar un deziderat din mai multe motive. În primul rând, numărul de funcţionari publici din România în raport cu populaţia ţării este ridicat, motiv pentru care este necesară o restructurare a acestora. ( Chiar Preşedintele Traian Băsescu, în cadrul Congresul Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică susţine: ”În ceea ce priveşte funcţionarii, nu avem o problemă de cantitate, ci de calitate. Când mă refer la calitate vizez rezultatul activităţii corpului funcţionarilor în general. Populaţia are sentimentul că nu este servită în instituţiile publice cu promptitudinea cu care ar trebui să fie servită şi calitatea serviciilor pe care le oferă funcţionarii este deficitară”.) Această restructurare care ar trebui realizată prin intermediul unor evaluări drastice a funcţionarilor publici (şi care ar trebui efectuată în mod periodic) ar putea duce la creşterea eficienţei şi productivităţii celor rămaşi. Reducându-se numărul personalului, va creşte capacitatea financiară pentru a face investiţii în pregatirea acestora, iar motivarea de ordin financiar a acestora va creşte.
Un alt impediment în calea atingerii acestui obiectiv major al reformei sistemului administrativ românesc îl reprezintă incapacitatea de a atrage persoanele cu pregătire specializată din cauza nivelului scăzut al salariului acordat acestei cateogorii. Aceste probleme de ordin salarial fac cariera publică neatractivă, iar persoanele dornice de perfomanţă preferă să aleagă mediul privat, mult mai avantajos din acest punct de vedere. O modalitate pentru soluţionarea (cel puţin parţială) a acestei probleme ar fi reformarea sistemului de salarizare din domeniul public prin raportarea nivelului salarial la performanţele individuale. Implementarea acestei soluţii ar duce la creşterea motivaţiei funcţionarilor publici, şi deci o mai mare implicare în creşterea calităţii serviciilor publice.
Atragerea tinerilor absolvenţi în structurile administrative ar putea însemna crearea unei noi generaţii de funcţionari publici care ar aduce un nou suflu administraţiei publice româneşti şi care s-ar putea adapta mai rapid la noile realităţi sociale.
Criza economică actuală a determinat o atenţie sporită în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor în detrimentul investiţiei în inovaţie. Drept urmare, posturile în administraţia publică au fost blocate până la sfârşitul acestui an. Ba mai mult, ajutorul extern al FMI va însemna îngheţarea salariilor funcţionarilor publici şi a funcţionarilor contractuali şi reducerea sporurilor până la 30% din salariu sau, alternativa, reducerea cu 5% a numărului funcţionarilor existenţi în sistemul central şi local.
Această concentrare pe reducerea cheltuielilor nu este soluţia cea mai oportună, ci inovaţia. Având în vedere faptul că inovaţia este construită având la bază abilitatea oamenilor de a transforma idei noi în produse, în astfel de situaţii de criză în primă instanţă ar trebui să se pună accentul pe resursa umană, pe dezvoltarea acesteia.
Reducerea personalului din administraţia publică poate fi oportună în măsura în care disponibilizarea se va face pe criteriul eficienţei, şi nu al preferinţelor oamenilor politici. De asemenea, în limita nevoii, aceste persoane vor trebui înlocuite cu altele mult mai performante. Atunci când întâmpină situaţii de criză, unii manageri apelează la următoarea soluţie: angajează personal nou, considerând că implementarea unor idei noi aduse de acesta poate fi benefică pentru ieşirea din criză. Din acest punct de vedere, blocarea posturilor în administraţia publică nu poate fi considerată o alegere tocmai bună, deoarece se blochează accesul unor oameni care pot aduce inovaţia.
Pe lângă scăderea cheltuielilor bugetare, pentru ieşirea din criză, România mizează şi pe creşterea capacităţii de atragere a fondurilor europene care ar putea acoperi plata împrumutului FMI şi nevoile ţării. Dacă fondurile de la Uniunea Europeană nu vor fi absorbite, situaţia se va agrava, având în vedere că acordul cu FMI a fost construit pe atragerea de fonduri europene care să compenseze returnarea banilor din împrumutul extern. Această responsabilitate îi revine corpului de funcţionari publici: “Misiunea cea mai importantă pe care o aveţi şi care poate contribui la modernizarea României chiar în perioadă de criză este atragerea fondurilor europene.” (Preşedintele Traian Băsescu la Congresul Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică din data de 29 martie 2009.)
Se poate spune că dezvoltarea viitoare a României este dependentă de utilizarea acestor fonduri, însă cum marea problemă a României este incapacitatea de a atrage aceste fonduri, ea depinde de corpul de funcţionari publici.(Referitor la această incapacitate, în declaraţia din cadrul Congresului Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică, Traian Băsescu afirmă: ”Ştiţi foarte bine că, incluzând bugetul de anul acesta, avem 5,9 miliarde de euro la dispoziţie până acum, din 2007, 2008 şi 2009, 5,9 miliarde de euro, din care am tras 170 de milioane, spunem 200 de milioane, rotund.”) Cum orice problemă trebuie să aibă un ţap ispăşitor, aceasta, care vizează atragerea unor sume infime de bani europeni, este pusă pe seama ineficienţei funcţionarilor publici, a întârzierii avizelor de către aceştia sau a elaborării unor proiecte neadecvate. Însă aici apare o întrebare naturală, înainte de a blama corpul funcţionarilor publici pentru acest eşec: Sunt pregătiţi funcţionarii publici în scrierea de proiecte? Se fac investiţii periodice în pregătirea acestora în ceea ce priveşte managementul proiectelor? Cu siguranţă că nu, dacă avem în vedere rezultatele.
De multe ori, lipsa pregătirii acestora în domeniul proiectelor, determină instituţiile publice să apeleze la firme private ce-şi desfăşoară activitatea în scrierea de proiecte, ceea ce presupune costuri destul de ridicate, dar care nu asigură reuşita. Funcţionarii publici cunosc cel mai bine nevoia publică şi nu firmele private, drept pentru care sunt necesare investiţii serioase în pregătirea acestora în scrierea de proiecte. De asemenea, schimburile de experienţă, pregătirea în instituţiile europene, cursurile de perfecţionare, cursurile de limbi străine ar trebui să fie nelipsite din pregătirea unui funcţionar public de la care se cere profesionalism şi care este considerat la momentul actual singura şansă a României.
Criza economică actuală poate fi privită şi ca un fenomen pozitiv, deoarece poate aduce mai multă responsabilitate, calitate şi inventivitate, dar numai dacă există deschidere spre soluţia numită resursa umană: încadrarea de personal nou sau investiţia în pregătirea personalului actual.

Alexandra HÎRDĂU

Implicarea tinerilor în organizaţiile neguvernamentale

“Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.” Articolul 30, Constituția României

Libertatea de exprimare a cetățenilor a devenit o garanție a democrației, societatea modernă fiind un produs al parteneriatului între instituțiile statului și societatea civilă. Odată cu căderea regimului comunist, tinerii au avut oportunitatea de a se afirma prin idei inovatoare, prin înființarea de asociații, organizații neguvernamentale, dar se pare că acest proces a avut o evoluție lentă. Ne aflăm într-un stadiu incipient de dezvoltare a organizațiilor ne- guvernamentale, România caracte- rizându-se în prezent printr-un nivel foarte scăzut în ceea privește implicarea tinerilor în activitățile de voluntariat spre deosebire de alte țări europene. Dar care sunt motivele pentru care tinerii din România nu doresc să se implice în astfel de activități?
Tinerii din România sunt reticenți în ceea ce privește implicarea în astfel de activități deoarece consideră că voluntariatul nu-i ajută cu nimic, că această activitate presupune foarte multă muncă și niciun fel de beneficii. Dar conceptul de voluntariat implică tocmai această idee: inexistența vreunui scop patrimonial sau de altă natură, ci doar ajutorul oferit unui segment al societății, de regulă, defavorizat. Conform definiției adoptate de Consiliul Național al Voluntarului, reprezintă activitatea desfășurată din proprie inițiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială. Aici intervine educația pe care o primim încă din perioada de școală1 unde imaginația este interzisă, iar inițiativa este reprimată. Prin urmare, acolo unde nivelul educației este scăzut, nu poate exista conștientizarea nevoii de cunoaștere și grija pentru societatea în care trăim. În schimb, modelul american pune accent pe implicarea în diverse acțiuni de sprijin a comunității de tipul: ajutorării persoanelor cu situație materială precară, implicarea în luarea deciziilor la nivel local. În România, voluntariatul nu este promovat și nu este încă în mod corect înțeles conceptul. Angajatorii români, de cele mai multe ori nu avantajează în niciun fel candidații care au prestat activități voluntare. Mai grav este faptul că organizațiile neguvernamentale se confruntă cu lipsa resurselor materiale necesare pentru derularea activităților de tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului alocând fonduri extrem de puține pentru acest tip de activități.
Deși comunicarea ar trebui să reprezinte un liant, pentru unii indivizi poate constitui și un factor inhibitor. Mulți tineri se tem să-și spună punctul de vedere din cauza temerii că ar putea greși în fața celorlalți și astfel s-ar simți umiliți. Exprimarea unei idei, care catalogată de alții ca fiind greșită, este considerată un eșec de multe persoane. Astfel, teama de eșec îi reține pe tineri din demersul de a se implica în O.N.G-uri. Într-o organizație nonguvernamentală, comunicarea reprezintă un factor-cheie în succesul acțiunilor întrepinse. Implicarea tuturor tinerilor în proiecte le conferă acestora un sentiment de importanță, de recunoaștere. Apartenența la un grup, la o cultură organizațională reprezintă una dintre condițiile principale ale participării tinerilor la activitățile unei asociații. Consider că ar trebui întreprinse acțiuni de conștientizare a importanței implicării în O.N.G-uri atât prin intermediul sistemului educațional, cât și prin măsuri de publicitate. O soluție posibilă la această lipsă acută de interes a tinerilor în a se implica în aceste activități poate fi organizarea unor târguri de O.N.G-uri la nivelul fiecărei localități. Intrând în contact direct cu acestea ar putea stabili dacă scopurile unei anumite asociații se identifică cu scopurile personale sau altfel spus dacă resimte că aparține acelui grup.
În mod elocvent, organizațiile neguvernamentale își asumă un rol esențial pentru comunitățile locale, de inovatori în diverse domenii de activitate, de schimbare de atitudini și de ce nu, chiar de garant al unor valori ale societății. Se poate remarca faptul că domeniul de activitate în care își desfășoară acțiunile organizațiile neguvernamentale reflectă de fapt varietatea problemelor și preocupărilor oamenilor de rând. Asociația Națională a Studenților în Științe Administrative își propune să aducă un suflu nou administrației publice din România, să pregătească studenții de la specializările de științe administrative și economice pentru o carieră de succes în sistemul administrativ. Cooperarea cu autoritățile locale reprezintă o prioritate pentru agenda asociației noastre, unul din obiective fiind realizarea de parteneriate prin care membrii noștri vor avea posibilitatea să desfășoare stagii de internship în instituțiile administrației publice locale.
Ca membru al Asociației Naționale a Studenților în Științe Administrative am ocazia de a dobândi experiență de lucru în domeniul pe care mi l-am ales, respectiv administrație publică. Mi-am perfecționat cunoștințele și prin intermediul unor activități ale asociației de tipul workshopurilor și conferințelor, punând în aplicare teoria. Am fost recompensați pentru eforturile noastre prin acordarea șansei de a merge la diferite seminarii de perfecționare în țară și străinătate. Poate cel mai important motiv a fost cel de ordin cognitiv legat de dorința de a cunoaște, de a mă perfecționa continuu. Experiențele plăcute și timpul petrecut alături de membrii organizației, de beneficiari m-au făcut să realizez importanța implicării în asociații pentru tineret. Tinerii reprezintă principala noastră sursă de recrutare, iar A.N.S.S.A. își asumă responsabilitatea de a-i forma, oferindu-le posibilitatea de a se întâlni cu membri importanți ai comunității și totodată de a obține recunoaștere în fața acestora. Doar împreună putem schimba administrația publică!

Daniel ANDREI

Împreună... pentru o școală de administrație mai bună!

Zi de zi, în calitate de simpli cetățeni, ne confruntăm cu aceleași probleme – suntem nemulțumiți de serviciile oferite de instituțiile publice, de atitudinea funcționarilor publici, ne plângem de corupția din sistem, de cozi și birocrație. De câte ori nu s-a întâmplat să vă simțiți copleșiți de o serie de proceduri administrative, care se prespune că au fost create pentru a ne îmbunătăți, deci implicit, a ne ușura existența? Cu toate acestea, ceea ce remarcăm este faptul că sistemul administrativ din România se complică din ce în ce mai mult, încercând să copieze, fără succes, complexitatea celui din occident.

Diferența esențială dintre administrația publică din Europa de Vest și cea din țara noastră constă, din punctul meu de vedere, în pregătirea celor ce activează în domeniu. Acolo însă selecția funcționarilor publici nu se realizează pe principiul nepotismului, al pilelor și al șpăgilor. Ceea ce primează este nivelul cunoștințelor și experiența.
În urmă cu mai mult de un secol, Paul Negulescu ne-a oferit o soluție la aceste probleme: școlile de administrație publică. Existența acestor școli este necesară pentru pregătirea și educarea profesională a viitorilor funcționari publici. Însă Paul Negulescu a mai atras atenția asupra unui aspect și anume că "în această școală [trebuie] să învețe acești tineri și marile probleme ale dreptului public și respectul de legalitate, dar și dragostea pentru neam".
Din păcate, în România nu se învăță în nici o școală despre respect și dragoste. Uităm că adevăratul obiectiv al administrației publice este de a servi interesul general al oamenilor, iar că școala de administrație ar trebui să fie soluția și nu problema. Nici Paul Negulescu și nici un alt specialist nu au oferit însă metode de motivare a tinerilor, metode prin care aceștia să conștientizeze importanța studiilor superioare, a studiilor de specialitate. Majoritatea urmărește obținerea unei diplome și a unui loc de muncă și nu parcurgerea unei facultăți și dobândirea unei profesii pentru o viitoare carieră. Adevărata problemă este lipsa de interes a studenților, ceea ce generează absolvenți nepregătiți și implicit funcționari publici nu foarte performanți, deci un sistem imperfect. Eliminarea corupției și îmbunătățirea sistemului de învățământ din cadrul școlilor de știinte administrative ar constitui cu siguranță un început promițător pentru reforma administrației publice din România.
Îmbinarea educației formale cu cea non-formală ar permite realizarea unor cursuri de actualitate și seminarii mai practice ce ar prezenta o atracție mai mare și astfel s-ar facilita dobândirea unei experiențe mai bogate pentru viitorii specialiști în domeniu. La acumularea acestei experiențe contribuie și alte forme de organizare ale școlilor de administrație cum ar fi organizațiile neguvernamentale. Asociația Națională a Studenților în Științe Administrative (ANSSA) este una dintre aceste organizații, ce sprijină inițiativele studenților de la facultățile și specializările de administrație publică. ANSSA încurajează implicarea activă a studenților în proiecte ce privesc sectorul public, formarea profesională a viitorilor funcționari publici și exprimarea opiniilor referitoare la administrația actuală. Este o oportunitate pentru studenți să intre în contact cu organele administrației publice, să aplice ceea ce învață, dar și să dobândească noi cunoștințe de specialitate.
Revista Administer este și ea un instrument util atât pentru studenții care au ceva de spus, cât și pentru cei ce doresc să se informeze. Sperăm ca prin intermediul ei să motivăm pe cât mai mulți dintre cei ce au optat pentru această specializare să-și exprime punctul de vedere și să se implice în proiecte privind administrația publică.
Avantajul constă în experiența pe care o dobândim împreună, în ceea ce reușim să învățăm, unii de la alții, de la persoanele cu care intrăm în contact, dar și din greșelile noastre – care în acest cadru ne sunt permise.
Din păcate, în România nu se învăță în nici o școală despre respect și dragoste. Uităm că adevăratul obiectiv al administrației publice este de a servi interesul general al oamenilor, iar că școala de administrație ar trebui să fie soluția și nu problema. Nici Paul Negulescu și nici un alt specialist nu au oferit însă metode de motivare a tinerilor, metode prin care aceștia să conștientizeze importanța studiilor superioare, a studiilor de specialitate. Majoritatea urmărește obținerea unei diplome și a unui loc de muncă și nu parcurgerea unei facultăți și dobândirea unei profesii pentru o viitoare carieră. Adevărata problemă este lipsa de interes a studenților, ceea ce generează absolvenți nepregătiți și implicit funcționari publici nu foarte performanți, deci un sistem imperfect. Eliminarea corupției și îmbunătățirea sistemului de învățământ din cadrul școlilor de știinte administrative ar constitui cu siguranță un început promițător pentru reforma administrației publice din România.
Îmbinarea educației formale cu cea non-formală ar permite realizarea unor cursuri de actualitate și seminarii mai practice ce ar prezenta o atracție mai mare și astfel s-ar facilita dobândirea unei experiențe mai bogate pentru viitorii specialiști în domeniu. La acumularea acestei experiențe contribuie și alte forme de organizare ale școlilor de administrație cum ar fi organizațiile neguvernamentale. Asociația Națională a Studenților în Științe Administrative (ANSSA) este una dintre aceste organizații, ce sprijină inițiativele studenților de la facultățile și specializările de administrație publică. ANSSA încurajează implicarea activă a studenților în proiecte ce privesc sectorul public, formarea profesională a viitorilor funcționari publici și exprimarea opiniilor referitoare la administrația actuală. Este o oportunitate pentru studenți să intre în contact cu organele administrației publice, să aplice ceea ce învață, dar și să dobândească noi cunoștințe de specialitate.
Revista Administer este și ea un instrument util atât pentru studenții care au ceva de spus, cât și pentru cei ce doresc să se informeze. Sperăm ca prin intermediul ei să motivăm pe cât mai mulți dintre cei ce au optat pentru această specializare să-și exprime punctul de vedere și să se implice în proiecte privind administrația publică.
Avantajul constă în experiența pe care o dobândim împreună, în ceea ce reușim să învățăm, unii de la alții, de la persoanele cu care intrăm în contact, dar și din greșelile noastre – care în acest cadru ne sunt permise.

Irina LEPĂDATU